Page 5 - Exemplu de revistă școlară
P. 5

Anul 2012









































                 Într-o zi însorită de toamnă,
              în anul 2012, în Paradis a fost scrisă
              o poveste despre lumină și minuni.

             Zeița Palas Atena a adus celor patru
             generații de elevi flacăra înțelepciunii,
           spre a le lumina drumul în noul an școlar.
          Și cum atunci când crezi în povești, acestea
       devin realitate, am călătorit împreună, copii și das-
        căli, într-o zi cât alții într-o viață, plimbându-ne
         de la Marea Piramidă din Gizeh, la Templul
       Zeiței Artemis din Efes și de la Farul din Alexan-
         dria la Grădinile suspendate ale Semiramidei.
              A fost anul în care au pășit în clasa I
              cei ce aveau să fie GENERAȚIA
                  EXPLORATORILOR.



                                          Clasa a III-a
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10